sâmbătă, 8 septembrie 2007

Anonim mereu

Nu urc pe dealuri, nu cobor în vale,
Sunt anonimul cel mai cunoscut,
Şi plâng şi eu în lacrimile tale,
Privind mereu, în taină, spre trecut.

Nu mă înclin când vântul vieţii bate,
Chiar dacă-n suflet frigul îl resimt,
Şi dau bineţe clipelor uitate
Când deznădejdea lumii o presimt.

Rămân de strajă nopţii-ntunecate,
Descoperind şi-n vis un hohot trist,
Doar adevărul ţipă şi se zbate
Când lumea uită că şi eu exist.

Iar drumul orişiunde mă va duce
Nu-l pot străbate de priviri ascuns,
Nu am odihnă, n-am nici o răscruce,
Sunt eu: şi întrebare, şi răspuns.

Niciun comentariu: